Ne tot întrebăm în ultima vreme ce e, de fapt, lumea bună? E cumva locul în care toată lumea se respectă, se ascultă şi împarte tot ce poate fi mai frumos? Sau cine e lumea bună? Cumva oamenii civilizaţi care ştiu să-şi facă un viitor şi în acelaşi timp ştiu să se bucure de singura viaţă pe care o au la dispoziţie? Hai să fim serioşi. La noi lumea bună, înainte de orice, nu-şi pierde vremea cu a defini lumea bună. Ei se adună uşor pentru că sunt mulţi, iar tot ce au de făcut este să câstige concursul care e cel mai tare din lumea bună. Urmează acel şir dizgraţios de apucături care trece prin cluburile cu cod portocaliu la flatulenţe, shopping-ul şi acoperirea cu cât mai multe firme celebre, urmate de maşinile mari şi alte bunuri materiale multe, care de obicei înlocuiesc alte dimensiuni şi calităţi. Ce muzică ascultă lumea bună? Păi ce se dă la radio şi la tv, că dacă se dă acolo e bună, nu? Sau cum? Nu contează cum îi cheamă, sunt acum în top şi sunt foarte noi, ce le mai trebuie? Oricum oamenii din înalta societate n-au timp de muzică. Sunt ocupaţi până peste călcâi să umble sau să umple străzile toată ziua, să-şi rezolve treburile. Cine credeţi că îndoapă străzile de dimineaţa până seara? Înalta societate. Iar dacă nimeresc din greşeală la un concert, îi simţi după tonele de parfum cu care s-au dat înainte de a ieşi din maşină. Iar dacă cumva concertul este pe stadion, îi recunoşti după tocuri înalte şi tricouri mulate. Atunci cum rămâne cu cei amintiţi prima oară, care sunt exact opusul lumii bune care a prins rădăcini de nestrămutat. Cum să-i numim pe cei care, printre altele, cumpără cărţi, cd-uri şi bilete la concert? Cei care aşteaptă de-o viaţă să-şi vadă artiştii preferaţi sau primesc cu bucurie orice artist care poate să-i facă viaţa mai frumoasă. Eu zic să-i numim joasa societate. Pentru că sunt opusul înaltei societăti. Sunt cei puţini, toleraţi, toleranţi. Cei care acceptă valoarea ca referinţă de bază.
Nici ca se putea mai bine spus de atat.
Punctul de vedere mai sus exprimat este preluat dintr-un editorial scris de Berti Barbera din revista Sunete.
No comments:
Post a Comment